Zăpada, simbol al iernii, atât de apreciată de cei mici, poate să devină o problemă serioasă, atunci când se depune în cantități mari, într-un timp redus. Dacă locuiți într-o zonă în care cantitatea de zăpadă căzută anual este crescută, în mod cert ați întâmpinat serioase dificultăți în îndepărtarea acesteia.

Recomandările specialiștilor (calitate-preț)

Lucrurile pot deveni mult mai simple, iar îndepărtatul zăpezii poate să devină o sarcină lipsită de complexitate, dacă renunțați la practicile uzuale de îndepărtare a zăpezii, ce presupun utilizarea unei lopeți şi la înlocuiți pe acestea cu practici moderne, automatizate, precum utilizarea unei suflante (freze de zăpadă).

Freza de zăpadă este un utilaj profesional folosit pentru îndepărtarea zăpezii de pe suprafețe drepte, din zone în care nu este de dorit să existe zăpadă, precum curtea interioară, drumurile publice sau trotuar. Deși investiția într-un astfel de aparat nu este de neglijat, costurile nefiind tocmai mici, avantajele vor fi unele majore.

În condițiile în care previziunile meteorologilor arată că iarna viitoare va fi una bogată în zăpadă, este recomandat să luați în calcul achiziția unei freze de zăpadă. Ghidul actual este menit să vă ajute să alegeți informat freza de zăpadă cea mai potrivită pentru propriile nevoi.

De ce să alegi cele mai bune freze de zăpadă?

Achiziția unei freze pentru zăpadă este o investiție importantă, prețul acestor aparate pornind de la câteva sute de lei. Tocmai de aceea, cu siguranță vă doriți să cumpărați un produs de calitate, care să vă fie de folosit pentru mulți ani.

Cele mai bune freze de zăpadă pot funcționa zeci de ani, dacă sunt îngrijite corespunzător. În plus, frezele de zăpadă de calitate au o eficiență sporită în îndepărtarea omătului umed, care poate crea probleme unei freze mai ieftine.

Cum alegi cele mai bune freze de zăpadă?

Alegerea frezei de zăpadă potrivite poate să creeze probleme pentru cumpărător, deoarece există suficiente diferențe în ceea ce privește tipul acestor dispozitive şi caracteristicile lor tehnice. Cele mai bune freze de zăpadă sunt cele care pot satisface nevoile utilizatorului şi care oferă cel mai bun raport între calitate şi preț.

Din punct de vedere al performanțelor, cele mai bune freze de zăpadă sunt cele ce funcționează cu combustibil şi sunt dotate cu un motor puternic, de peste 5 CP. Distanța de aruncare a zăpezii poate fi un alt criteriu esențial ce poate fi folosit pentru gruparea în funcție de performanțe a frezelor de zăpadă.

Cele mai bune freze de zăpadă: CE SĂ CAUȚI ?

Frezele de zăpadă reprezintă instrumente extrem de utile pe timpul iernii, deoarece ajută la reducerea timpului necesar pentru deszăpezire şi a efortului depus în timpul lucrului.

Comparativ cu metodele tradiționale de îndepărtat zăpada, ce presupun utilizarea unei lopeți sau a unui plug, folosirea frezei de zăpadă este semnificativ mai eficientă şi mai ușoară. Există, însă, anumite lucruri care trebuie luate în considerare, înainte de achiziția unei freze de zăpadă, astfel încât investiția realizată să satisfacă nevoile particulare.

Înainte să alegeți freza pentru zăpadă, trebuie să stabiliți care este bugetul de care dispuneți, care sunt terenurile pe care ar urma să le deszăpeziți şi care sunt caracteristicile anotimpului rece în regiunea unde locuiți.

De exemplu, dacă locuiți într-o zonă montană, unde căderile de zăpadă din timpul iernii sunt abundente, veți avea nevoie de o freză de zăpadă pe benzină. În schimb, dacă în regiunea unde locuiți iernile sunt unele ușoare şi zăpada nu depășește în înălțime 10-20 cm, o freză de zăpadă electrică poate satisface cerințele.

Prețul

Mulți oameni fac greșeală să eticheteze produsele în funcție de prețul acestora, fără a ține cont şi de alte aspecte. O freză de zăpadă ieftină poate fi potrivită pentru anumiți utilizatori, dacă satisface nevoile acestora. Un preț crescut la o anumită freză de zăpadă nu certifică faptul că aceasta este superioară celorlalte produse din aceeași categorie.

Vă recomandăm să acordați atenție propriilor nevoi şi să investiți inteligent, într-o freza de zăpadă de care aveți reală nevoie şi pe care vă permiteți să o achiziționați. Dacă vă doriți să vă faceți loc către casă, prin zăpada moale, sau să îndepărtați omătul din curte, în mod cert nu veți avea nevoie de o freză de zăpadă cu un preț crescut, ci de una accesibilă, dar suficient de puternică.

Sursa de putere

Unul dintre aspectele principale de care trebuie să țineți cont este reprezentat de tipul de alimentare al frezei.

În funcție de aceasta, se disting:

Frezele de zăpadă electrice

Recomandate pentru deszăpezirea curților, aleilor sau străzilor plane şi de dimensiuni reduse, aflate în apropierea casei sau a unei surse de energie, frezele electrice pentru îndepărtarea zăpezii dispun de un motor electric şi sunt, în general, mai ieftine decât cele cu motor pe benzină. Așadar, dacă dispuneți de un buget redus sau dacă necesitățile pe care le aveți nu depășesc capacitățile frezelor electrice, nu aveți motive să optați pentru modelele pe benzină.

Freze de zăpadă cu acumulator

Frezele de zăpadă alimentate de acumulator, deși sunt mult mai rare, pot reprezenta alternativa la frezele electrice alimentate la rețea, deoarece prezintă avantajul portabilității. Frezele de zăpadă cu acumulator sunt considerate eficiente pentru îndepărtarea unor straturi subțiri de zăpadă, din zone ușor accesibile.

Frezele de zăpadă pe benzină

Disponibile la prețuri mai mari, frezele de zăpadă pentru benzină sunt mai performante decât cele electrice şi sunt utilizate de regulă pentru deszăpezirea unor suprafețe mari de teren. Dacă aveți nevoie de o freză pentru curățarea zăpezii abundente şi înalte, este de preferat să optați pentru o freză pe benzină.

Lățimea de lucru

În funcție de lățimea de lucru, poate fi determinat timpul pe care îl veți petrece pentru îndepărtarea zăpezii. Dacă terenurile pe care urmează să le deszăpeziți au dimensiuni mari şi nu vreți să petreceți prea mult timp pentru îndepărtarea zăpezii, este indicat ca şi lățimea de lucru a frezei de zăpadă să fie una mare. În schimb, dacă aveți de deszăpezit suprafețe mici de teren, o freză de zăpadă standard, cu o lățime de până în 50 de centimetri, este suficientă.

Modalitatea de deplasare

Majoritatea frezelor de zăpadă sunt prevăzute cu roți autopropulsate, astfel că sunt uşor de manevrat şi de deplasat. Frezele oferă, de asemenea, un anumit număr de viteze, care facilitează deplasarea mai rapidă, atunci când este cazul. Dacă considerați că aveți nevoie de o freză de zăpadă mai rapidă, căutați modelele cu mai mult de şase trepte de viteze pentru mersul frontal şi minimum trei viteze pentru mersul în spate.

Deşi sunt mai rare, frezele de zăpadă pe șenile sunt mult mai puternice şi mai eficiente decât cele pe roți. Frezele de zăpadă pe șenile sunt utilaje profesionale, folosite de regulă pentru degajarea unor cantități masive de zăpadă, de pe terenuri acoperite cu pietriş sau care sunt greu accesibile cu dispozitivele convenționale.

Cele mai bune freze de zăpadă: RECOMANDĂRI

Am analizat opiniile experților și recenziile utilizatorilor pentru a vă oferi recomandările noastre pentru cele mai bune freze de zăpadă pe care le puteți cumpăra din magazinele online.

Freza de zapada pe benzina Ruris Everest 603, 9 CP, latime lucru 76 cm, distanta aruncare zapada 15 m

Dacă aveți nevoie de un instrument fiabil și eficient în lupta împotriva zăpezii, freza de zăpadă Ruris Himalaya 603 este cel mai bun dispozitiv de deszăpezire în care ați putea să vă investiți banii. Considerată de producător o freză ideală pentru întreprinzătorii care își doresc deplasarea unor volume mari de zăpadă, Ruris Himalaya 603 este una dintre cele mai apreciate freze de zăpadă existente pe piață. Freza este dotată cu un motor pe benzină în patru timpi cu o capacitate cilindrică de 270 cm cubi, care are o putere de 9 CP. Capacitatea rezervorului este de 4 litri, iar consumul de benzină pe oră al frezei de zăpadă nu depășește 2.3 litri. În ceea ce privește performanțele în îndepărtarea zăpezii, trebuie menționat faptul că distanța de aruncare este de 15 metri, înalțimea de lucru de 51 cm și lățimea de lucru de 76 cm.

Ruris Everest 603
Ruris Everest 603

Freza de zapada electrica Texas ST1300, 1300 W, 26cm

Depășește iernile mai ușor cu ajutorul celei mai accesibile și mai ușor de utilizat freze de zăpadă disponibile pe piață, Texas ST-1300. Freza de zăpadă Texas ST-1300 are un motor de 1300W, o lățime de curățare de 26 cm și cântărește aproximativ 5 kg. Freza funcționează cel mai bine pe zăpadă groasă de 5 cm, însă poate, la fel de bine, să îndepărteze și zăpadă depusă în straturi de 20-25 cm. Distanța de aruncare este de 5 metri, în timp ce productivitatea estimată la fiecare oră de lucru este de 120 metri pătrați.

Texas ST1300
Texas ST1300

Freza de zapada pe benzina Ruris Himalaya 602, 7 CP, latime lucru 66 cm, distanta aruncare zapada 11 m

Freza de zăpadă Ruris Himalaya 602 reprezintă o excelentă alternativă la modelul Ruris Himalaya 603, o alegere ideală pentru utilizări rezidențiale. Freza de zăpadă este puternică și eficientă, astfel că vă poate fi de folos chiar și în îndepărtarea zăpezilor abundente. Lucrați rapid și eficient, la temperaturi reduse. Freza de zăpadă Ruris Himalaya 602 dispune de șase viteze de viteze și de un motor cu o putere de 7 CP și o capacitate cilindrică de 212 cm cubi. Ruris Himalaya 602 are în dotare lumini LED, astfel că poate fi folosită și atunci când lumina de afară nu vă mai ajută.

Alte caracteristici:

– lățime de lucru: 66 cm

– înălțime de lucru: 51 cm;

– distanță de aruncare: 11 metri;

– ungi de rotație deflector evacuare: 70 de grade.

Ruris Himalaya 602,
Ruris Himalaya 602,

Freza de zapada Hecht 9554, 5.5 CP, Latime de lucru 54 cm

Sunteți în căutarea unui dispozitiv eficient în îndepărtarea zăpezii, disponibil la un preț convenabil, care să ofere un raport excelent între calitate şi preț, aruncă o privire la freza de zăpadă Hecht 9554. Echipată cu motor OHV în 4 timpi de 5,5 CP, freza poate propulsa zăpada curățată la o înălțime de 11 metri, făcând posibilă curățarea cu ușurință a unor suprafețe extinse, fără efort suplimentar. Freza de zăpadă Hecht 9554 este puțin mai lentă decât alte modele disponibile la acelaşi preț, având disponibile doar patru viteze la înaintare, însă prezintă numeroase alte avantaje, precum reglajul la 190 de grade al turnului de aruncare,  sau greutatea de puțin peste 50 kg.

Hecht 9554
Hecht 9554

Freza pentru zapada Steinhaus PRO-SB7, 6.5CP, latime de lucru 53cm, inaltime de lucru 51cm

Dacă aveți nevoie de putere și de fiabilitate pentru curățarea zăpezii din zonele rezidențiale, freza pentru zăpadă Steinhaus PRO-SB7 este ceea ce căutați. Uşoară în greutate şi uşor de manevrat, freza de zăpadă îşi îndeplinește cu brio rolul şi este o soluție pe termen lung, datorită durabilității crescute a materialelor. Steinhaus PRO-SB7 este prevăzută cu un motor Loncin în 4 timpi, cu o capacitate cilindrică de 196 cm cubi, care îi oferă suflantei putere suficientă pentru o expulzie a zăpezii la 11 metri înălțime. Anvelopele permit o tracțiune foarte bună, inclusiv în condiții dificile.

Steinhaus PRO-SB7
Steinhaus PRO-SB7

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here